Parteneriate si Responsabilitate sociala
Intotdeauna am urmarit sa fim aproape de comunitatile in care ne desfasuram activitatea si sa oferim o mana de ajutor persoanelor defavorizate social. Astfel, incepand cu anul 2008, am hotarat sa donam banii destinati cadourilor de Craciun unor ONG-uri, care ajuta la randul lor, persoanele aflate in dificultate. Beneficiarii, de cele mai multe ori copii, ne daruiesc, in semn de multumire, felicitari pe care le oferim apoi clientilor nostri.
In 2008, o parte din banii donati au ajuns la Fundatia Motivation Romania, care a construit un atelier de terapie ocupationala si socializare pentru 12 copii cu dizabilitati. Hospice Casa Sperantei a dezvoltat cu banii donati un serviciu de ingrijire paliativa la domiciliu, pentru persoane cu boli incurabile, 300 de pacienti, adulti si copii, beneficiind de servicii medicale de calitate.
De asemenea, cu banii donati, Fundatia Dezvoltarea Popoarelor a ajutat 45 de tineri sa invete o meserie si sa-si gaseasca un loc de munca. Tot datorita sprijinului oferit de noi, 63 de copii minori orfani din Urziceni, au beneficiat de spatii noi pentru sport si joaca. Acest proiect a fost realizat impreuna cu Asociatia Action.
SOS Satele Copiilor Romania a sustinut 200 de copii din familii sarace si a contribuit cu banii donati la educarea si integrarea sociala a acestora. In plus, parintii acestor copii au beneficiat de consultanta, pentru a cladi o relatie de familie mai buna.
Pentru ca faptele bune au viata lunga, am dus mai departe initiativa noastra de Craciun si in 2009, cand am donat banii pentru cadourile de Craciun celor 11 ONG-uri inscrise in programul Gift Matching 2009.
Cu ajutorul primit, Asociatia Educativa Comenius a construit un spatiu special destinat activitatilor educationale sportive, artistice sau de divertisment pentru copiii proveniti din familiile cu probleme sociale.
Initiativa noastra de Craciun a oferit celor de la Asociatia P.A.V.E.L ocazia sa achizitioneze un microbuz echipat cu dotari medicale, cu ajutorul caruia sa poata oferi excursii copiilor bolnavi de cancer in faza terminala si familiilor acestora.
Asociatia Romana a Traumatologilor si Ortopezilor Pediatri a achizitionat tehnica medicala pentru a contribui la tratamentul copiilor bolnavi, iar United Way Romania a ajutat 12 mame singure sa isi intretina copiii, evitand astfel situatia in care acestia ar fi fost abandonati. Am sprijinit si aceste organizatii pentru a-si indeplini cu succes misiunile.
Cu fondurile primite din partea noastra, Fundatia Copii in dificultate - Centrul pentru copii cu Autism "Sf. Mihail" intentioneaza sa faciliteze integrarea copiilor autisti in scoli.
Tot din banii donati de noi, World Vision Romania va sustine financiar, pe durata studiilor liceale, copiii defavorizati din cinci judete. Fundatia F.A.R.A - Casa de copii Sf. Gabriel a beneficiat de sprijin pentru intretinerea casei de copii, cumpararea hranei, dar si pentru a asigura tutorat suplimentar copiilor cu probleme sociale.
De asemenea Asociatia Habitat for Humanity a folosit banii donati de noi pentru a oferi conditii decente unei familii din Comanesti prin constructia unei locuinte. Fundatia ECCE Homo a amenajat un teren de joaca pentru 25 de copii din cadrul a doua case de copii.
Am ajutat Fundatia Sf. Francisc COR IESU Petrosani pentru a construi spatii speciale unde copii sa-si poata petrece timpul liber in mod constructiv.
O alta cauza in care ne-am implicat este ajutarea victimelor violentei domestice, prin intermediul Asociatiei pentru promovarea femeii in Romania. Organizatia a oferit sprijin direct pentru 50 de femei din judetul Timis, victime ale violentei domestice si ale abuzului sexual.





