Acasa Intrebari frecvente UniCredit Tiriac Bank UniCredit Group
UniCredit
Produse Bancare Garantia JEREMIE Prezentare Fonduri UE Programe Co-Finantate din Fonduri Europene Parteneri Informatii Utile Intrebari Frecvente Evenimente Aplicati online Contact

Acasa > Programe Operationale > Programul Operational Sectorial Transport

Programul Operational Sectorial Transport

Programul Operaţional Sectorial Transport – POS-T

Aplicati online pentru finantare

OBIECTIV

BUGET 2007 – 2013

General

Promovarea unui sistem de transport durabil în România, care va facilita transportul în condiţii de siguranţă, rapid şi eficient, pentru persoane şi mărfuri cu un nivel de servicii la standarde europene, la nivel naţional, european, între şi în cadrul regiunilor din România.

aproximativ 5,7 miliarde euro

Finanţare UE

Fonduri naţionale

Specifice

  1. Promovarea în România a transporturilor internaţionale şi de tranzit pentru persoane şi mărfuri, asigurând conexiuni eficiente pentru Portul Constanţa, precum şi transportul de tranzit dinspre Uniunea Europeană către sud, prin modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T, aplicând măsurile necesare pentru protecţia mediului.
  2. Promovarea transportului eficient al persoanelor şi mărfurilor între regiunile din România, precum şi transferul din zonele mai îndepărtate către axele prioritare de transport, prin modernizarea şi dezvoltarea reţelelor TEN-T şi naţionale, conform principiilor de dezvoltare durabilă.
  3. Promovarea dezvoltării unui sistem de transport echilibrat pe moduri, bazat pe avantajul competitiv al fiecărui mod de transport, încurajând dezvoltarea transportului feroviar, naval şi intermodal.
  4. Sprijinirea dezvoltării durabile a transporturilor prin minimizarea efectelor adverse ale activităţii de transport asupra mediului şi prin creşterea siguranţei traficului şi a sănătăţii publice.

4,57
mld. euro

1,09
mld. euro


Axe prioritare POS T


Axa Prioritară 1:    
Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil şi integrării acestuia cu reţele de transport ale Uniunii Europene

Axa Prioritară 2:    
Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport naţionale situate în afara axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem naţional durabil de transport

Axa Prioritară 3:    
Modernizarea sectorului de transport în scopul îmbunătăţirii protecţiei mediului, a sănătăţii umane şi a siguranţei pasagerilor

Axa Prioritară 4:    
Asistenţă tehnică

DETALII AXE PRIORITARE

Aplicati online pentru finantare

Axa Prioritară 1: Modernizareaşi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T �n scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil şi integrării acestuia cu reţele de transport ale Uniunii Europene
Domenii cheie de intervenţie Beneficiari eligibili
Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii rutiere de-a lungul Axei Prioritare TEN-T 7
  1. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România
  2. Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi
  3. Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială Româno-Bulgară
  4. Compania Naţională de Căi Ferate „CFR”
Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii feroviare de-a lungul Axei Prioritare TEN-T 22
Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport naval de-a lungul Axei Prioritare TEN-T 18
Axa Prioritară 2: Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport naţionale situate �n afara axelor prioritare TEN-T �n scopul dezvoltării unui sistem naţional durabil de transport
Domenii cheie de intervenţie Beneficiari eligibili
Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii rutiere naţionale
  1. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România
  2. Compania Naţională de Căi Ferate “CFR”
  3. Operatorii naţionali de transport feroviar public de călători
  4. Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa
  5. Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime S.A. Galaţi
  6. Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Fluviale S.A. Giurgiu
  7. Administraţiile infrastructurii publice aeroportuare din România
Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii feroviare naţionale şi a serviciilor pentru călători
Modernizarea şi dezvoltarea porturilor maritime şi dunărene
Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport aerian
Axa Prioritară 3: Modernizarea sectorului de transport �n scopul �mbunătăţirii protecţiei mediului, a sănătăţii umane şi a siguranţei pasagerilor
Domenii cheie de intervenţie Beneficiari eligibili
Promovarea transportului inter-modal
  1. Administratori de infrastructură inter-modală
  2. Compania Naţională de Căi Ferate „CFR”
  3. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România
  4. Autoritatea Navală Română
  5. Compania Naţională de Administrare a Canalelor Navigabile
  6. Ministerul Transporturilor
  7. Administraţiile portuare dunărene
Îmbunătăţirea siguranţei traficului pe toate modurile de transport
Minimizarea efectelor adverse ale transporturilor asupra mediului
Axa Prioritară 4: Asistenţă tehnică
Domenii cheie de intervenţie Beneficiari eligibili
Sprijinirea managementului eficient, implementării, monitorizării şi controlului Programului Operaţional Sectorial Transport (POS-T) Ministerul Transporturilor - Autoritatea de Managament (AM) pentru POS-T
Sprijinirea activităţilor de informare şi publicitate pentru Programului Operaţional Sectorial Transport (POS-T)

 

Aplicati online pentru finantare

© Copyright 2009 UniCredit Tiriac Bank