STIRI
Mobilitatea conturilor permite transferul conturilor si al produselor atasate contului curent in lei (de tip direct debit si standing order) al unui client, persoana fizica, de la o banca (banca anterioara) la alta banca (banca noua).
Acest serviciu este reglementat de:
- Principiile comune privind schimbarea conturilor emise de Comitetul European pentru Industria Bancara (EBIC),
- Regulile Comune privind mobilitatea conturilor curente în lei ale persoanelor – ARB.
Regulile Comune privind mobilitatea conturilor fizice stabilesc termenii, regulile si procedurile de furnizare a serviciilor privind mobilitatea contului curent pentru clientii persoane fizice in conformitate cu Reglementarile si practicile nationale in domeniul platilor si cu Principiile comune privind mobilitatea conturilor emise de Comitetul European pentru Industria Bancara (EBIC), din care face parte Federatia Bancara Europeana, unde Asociaţia Romana a Bancilor este membru.
Acest serviciu se aplica numai in situatia in care atat banca noua, cat si banca anterioara sunt Participanti (lista actualizata cu bancile participante poate fi gasita pe site-ul Asociatiei Romane a Bancilor, www.arb.ro)
Beneficii pentru client
Procedurile impuse de transferul contului si al produselor atasate acestuia (de tip direct debit si standing order) de la o banca la alta, precum si corespondenta intre banci, vor fi asumate in principal de catre bancile implicate.
Banca noua actioneaza ca principal punct de contact şi ii va oferi asistenta clientului pe tot parcursul transferului.
Serviciul de mobilitate a conturilor este gratuit; pentru restul comisioanelor se va consulta Tariful de Comisioane aferent persoane fizice.
Clientul nu mai este nevoit sa contacteze direct banca veche.




